Olguţa Vasilescu: La începutul lunii mai ne-am dat seama că programul de guvernare este aproape blocat

Ministrul demisionar al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu a declarat, duminică, la Craiova că Guvernul a intrat într-un blocaj în ceea priveşte implementarea programului de guvernare încă din luna mai, din cauza „coordonării foarte proaste”.

„Din ministerul meu, toate proiectele de ordonanţă au ieşit, dar au fost blocate în avizare la alte ministere din cauza coordonării foarte proaste. Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii este unul dintre punctele cheie ale programului de guvernare. Ar fi trebuit să fie implementat până la această dată. Ministrul Economiei nu are nicio vină că nu a fost implementat, pentru că el a transmis premierului întregul pachet încă din luna mai, ori până acum nu am mai auzit nimic de la premier ca să-l transforme într-o ordonanţă de urgenţă. A fost clar că au intervenit foarte multe blocaje, acum ne dăm seama că deliberat, ca să nu se pună în aplicare programul de guvernare. De la începutul lunii mai ne-am dat seama că programul de guvernare este aproape blocat”, a declarat Olguţa Vasilescu, care a explicat faptul că miniştrii trimiteau măsurile pentru a fi luată decizia politică, apoi totul se bloca.

Vasilescu a mai spus că premierul Sorin Grindeanu nu mai răspundea la telefon unor miniştri, blocând anumite proiecte.

„Ministrul Transporturilor, de exemplu, pentru autostradă, putem să-i punem autostrada Piteşti – Craiova, ar fi trebuit să lucreze acum după altă legislaţie, după legea achiziţiilor strategice. Asta însemna nişte termene mult mai scurte. Nu a putut să organzieze licitaţie după această lege, pentru că nu a avut legea. Legea a fost blocată. Nu i se mai răspundea la telefon de către premier. De foarte multe ori a încercat să-l sune, să ia legătura să îi explice că are o problemă, premierul nu i-a răspuns la telefon”, a mai spus ministrul demicionar al Muncii.

Potrivit Olguţei Vasilescu, Sevil Shhaideh i-a spus în repetate rânduri premierului că îşi doreşte să participe la discuţia cu Jean-Claude Junker şi cu Corina Creţu când vin în România, pentru anumite chestiuni ce ţineau de absorbţia de fonduri europene, însă ministrul Dezvoltării nu a fost invitat.

„Nu-l costa nimic pe premier ca lângă el să apară şi vicepremierul României şi ministrul care are în sarcină şi în coordonare fondurile europene, să fie prezent la această masă să spună care problemele pe care le are. Nu a fost invitată doamna Sevil Shhaideh. Fiecare ministru are o problemă, inclusiv eu cu legea salarizării care ar fi trebuit să fie promovată de guvernul României. Au intervenit tot felul de blocaje şi a trebuit s-o transmitem Parlamentului României. De altfel, legea s-a şi lucrat la partid în proporţie de 90%”, a mai afirmat Olguţa Vasilescu.

Lia Olguţa Vasilescu a demisionat din Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi a declarat că va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu va fi citită duminică în Parlament.