Stare de urgenţă în Virginia: O persoană a murit, iar alte 19 au fost rănite în urma protestelor

Autorităţile din Charlottesville au declarat starea de urgenţă după ciocnirile violente dintre naţionalişti şi manifestanţii antirasism ce au avut loc în cadrul unui marş privind înlăturarea unui monument al unui general din Războiul Civil american din oraşul Charlottesville.

Până în prezent, o persoană a murit, iar alte 19 au fost rănite.

În timpul marşului ultranaţionaliştilor de dreapta, o maşină a intrat în mulţime, însă nu este clar dacă acest act a produs victime.

Extremiştii au iniţiat acest marş fiind nemulţumiţi de un plan ce priveşte înlăturarea unei statui a generalului Robert Lee din Charlottesville, cel care a fost comandantul forţelor prosclavie din sudul american, în timpul Războiul Civil.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a condamnat public violenţele din Virginia.

”Urmărim îndeaproape evenimentele îngrozitoare din Charlottesville, Virginia. Condamnăm în termeni duri acestă manifestare îngrozitoare de ură şi violenţă. Se întâmplă de prea mult timp în ţara noastră. Nu este vorba de Donald Trump, nu este vorba de Barack Obama. Se întâmplă de mult, mult timp, peste tot în America. Ceea ce este vital acum este o rapidă restaurare a legii şi ordinii pentru protejarea vieţilor nevinovate. Niciun cetăţean nu ar trebui să se teamă pentru siguranţa şi securitatea sa în societatea noastră. Niciunui copil nu trebuie să îi fie teamă să iasă afară şi să se joace sau să fie cu părinţii lor şi să se simtă bine. Ura şi divizarea trebuie să înceteze şi trebuie să înceteze chiar acum!”

”Trebuie să fim toţi uniţi şi să condamnăm tot ceea ce reprezintă ura. Nu este loc pentru violenţă în SUA. Haideţi să fim uniţi”, a mai scris pe Twitter preşedintele SUA.

Taguri: PROTESTE, VIOLENŢĂ, SUA