Vicepreşedintele RCS&RDS, Valentin Popoviciu: ANCOM se grăbeşte când propune ca tarifele de interconectare să îngheţe la nivelul din 2014

Autoritatea Naţională de Reglementare în Co­municaţii (ANCOM) ar trebui să reducă în con­ti­­nuare tarifele de interconectare din telefonia fixă şi mobilă în condiţiile în care costurile ope­ratorilor cu furnizarea serviciilor de voce sunt în scă­dere, iar o asemenea măsură ar fi în beneficiul con­su­mato­rilor, şi nu să se grăbească să propună îngheţarea acestora la nivelul din anul 2014, a de­clarat Valentin Popoviciu, vicepreşedinte al com­paniei de cablu RCS&RDS, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de telecom de pe piaţa locală. „Este un pic grăbită consultarea de la ANCOM. Au trecut cinci ani de la exerciţiul anterior de calcul pe baza cărora au fost stabilite actualele tarife de interconectare, tarife pe care noi le-am considerat a fi prea mari încă de la acel moment. Noi am spus de atunci că tarifele de interconectare din telefonia mobilă ar trebui să fie şi mai mici. De atunci costurile operatorilor cu serviciile de voce au scăzut, investiţiile sunt acum în serviciile de date. Ne aşteptăm să vedem cel puţin un studiu care să ne arate evoluţia costurilor înregistrate de operatori”, a spus Valentin Popoviciu în cadrul unei conferinţe de presă, răspunzând unei întrebări adresate de ZF. ANCOM a anunţat la începutul lunii că nu are în plan să propună o nouă reducere a tarifelor de interconectare din telefonia mobilă, ci să le îngheţe la nivelul care au intrat în vigoare în 2014. Tariful de interconectare este cel aplicat pentru convorbirile dintr-o reţea în alta, care practic face ca telefoanele date în altă reţea să fie mai scumpe decât cele către numere de telefon din propria reţea. În 2014 tariful de interconectare din telefonia mobilă s-a redus cu aproape 70%, la 0,96 eurocenţi pe minut.

Continuarea pe ZF Corporate